Cu ce drept, Doamne eu să vin la Tine, să zic… DĂ-MI!Cu ce speranţa să aştept când eu nu mă privesc?
Cu ce ambiţie să Te privesc când eu doar Te amăgesc?
Cum să Te văd Doamne cât de sus eşti, când eu nu pot scoate nici un deget din mulţimea păcatelor,… când?
Cum Doamne să sper când eu cer pentru mine? Cum Doamne când eu vreau doar pentru sine?
Cum să îmi înţeleg poziţia când eu nu ştiu cât văd din ansamblu?
Cum Doamne a rămas în mine sămânţa Dumnezeirii Tale cât de puternic eşti Doamne dacă în mine trăieşte sămânţa sufocată de dorinţa mea de mulţimea păcatelor mele, sămânţa Ta mă ţine în viaţă şi luminează toată umbra mea?
Cum Doamne să privesc spre Tine, cum să ridic ochii către Tine? Prin ce minune a vieţii aş putea să Te zăresc, când eu nu prididesc şi sunt îngropat până peste cap de mirosul păcatului meu?
Cum Doamne m-aş descurca dacă Te-aş zării, cum Ţi-aş mulţumii, cum Doamne, cum aş face dacă n-aş isprăvii cu mine?
Cum Doamne să Te văd pe Tine, când nu mă uit pe mine?
Cum m-aş apropria de Tine fără răbdarea înţelegerii, fără răbdarea de a mă lepăda de mine?
Încă strig cu teamă “facă-se voia Ta” ştiu cumva că e teamă ce vine din mine, din frică de a rămâne singur de a nu reuşi să ajung la Tine