Pot spune ca am inteles o lectie daca observand-o in exterior, trairea sufletului meu are puterea de a da libertatea totala prin a lasa lucrurile sa se desfasoare dupa acel curs deja firesc… in care eu as interveni sub orice motivatie incercand, sa opresc desfasurarea „incorecta” pe care eu o stiu am vietuit-o. Daca vietuirea mea este si are cantitatea integrala si suficienta de intelegere, atunci asimularea lectiei nu va lasa nici un fel de trauma, ci doar multumirea deplina catre divin. Iluzia intelegerii depline imi va lasa automat ramasitele durerii lectiei. Aceste mici aschii ramase sunt dureri interioare profunde venite din opozitia noastra in fata raului, din infruntarea lui prin razboi. Aici apar distante ce prind viata, deci vor creste care ne vor imboldi si vor turna veninul in sangele nostru. Venin ce ne va face sa uitam ca tot ce ni se intampla are un scop educativ evolutiv, si toate greutatile lectiilor au motivatia suficient de precisa de a iti aduce si a te duce mereu in posibilitatea de a asimila prin propria vietuire si decizie, din „propia” constiinta toate elementele necesare ridicarii din pamant… Aceasta ridicare nu se poate face altfel decat prin intelegere. Intelegerea sta la baza unei ascultari ce iti da voie sa asimilezi iubirea divina in golurile din suflet. Goluri, lipsuri neintelegeri, ce te fac sa te intrupezi pentru a recladi corpurile ce le-a pierdut omul la caderea lui.